Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a lansat un atac împotriva șefului PSD, propunerea social-democraților pentru funcția de premier, în timp ce laudă varianta înaintată de liberali și liderii USR și UDMR.
„România are nevoie de un premier care deschide uși la Bruxelles. Nu de unul care a scos sute de mii de cetățeni în stradă”, și-a început pledoaria liberalul în favoarea colegului său de partid, Siegfried Mureșan, susținut pentru a conduce Guvernul de PNL, USR și UDMR.
Liderul PNL Iași a menționat că europarlamentarul negociază în acest moment bugetul Uniunii Europene pentru 2028–2034.
„Aproape 2 trilioane de euro din care România are nevoie urgent de fonduri pentru infrastructură, agricultură, coeziune. La masa de negocieri europeană, fiecare lider de pe continent îl cunoaște pe nume. Este vicepreședintele PPE, cel mai mare partid european, și primul român ales vreodată negociator-șef al bugetului anual al Parlamentului European”, a continuat Muraru, în mesajul său de pe Facebook.
El a făcut o comparație cu propunerea PSD pentru șefia Executivului și a adus în discuție trecutul lui Sorin Grindeanu.
















