Europarlamentarul Siegfried Mureșan afirmă că PNL nu îl va susține și nu a spus vreodată că îl va susține pe Sorin Grindeanu premier, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării. „Este timpul să decidem ce vrem cu adevărat: să rezolvăm problemele României sau să instalăm cât mai rapid un prim-ministru PSD?”, subliniază Siegfried Mureșan, după ce președintele Nicușor Dan a acuzat PNL că ar fi de vină pentru s-a revenit la blocajul politic.
- articolul continuă mai jos -
„Partidul Național Liberal nu îl va susține — și nici nu a spus vreodată că îl va susține — pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării, așa cum a anunțat că își dorește în momentul în care a fost propus de PSD.
Noi cunoaștem urgențele României: implementarea reformelor din PNRR, reducerea deficitului, atragerea fondurilor europene și a investițiilor private. Nu am văzut nicio preocupare concretă din partea lui Sorin Grindeanu și a PSD pentru a rezolva aceste urgențe.
Tocmai de aceea, noi avem o soluție capabilă să rezolve problemele României.














