Un cargou a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz, iar Organizația Maritimă Internațională a suspendat temporar evacuarea sutelor de nave și a peste 11.000 de navigatori blocați în regiune. Un oficial american afirmă că atacul a fost comis cu o dronă iraniană, titrează canalul de știri CNN, citat de MEDIAFAX.
Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU, a suspendat temporar operațiunea de evacuare a navelor comerciale blocate în regiunea Golfului Persic, după ce un cargou a fost lovit joi în Strâmtoarea Ormuz, într-un incident pentru care un oficial american acuză Iranul. Potrivit CNN, oficialul american a declarat că nava a fost atacată de o dronă iraniană, fără a oferi alte detalii. Iranul nu și-a asumat responsabilitatea pentru incident.
- articolul continuă mai jos -
Nava a fost avariată, dar nu au existat victime
Potrivit United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO), nava comercială a fost lovită în partea tribord de un proiectil neidentificat, care a avariat puntea de comandă. Autoritățile au precizat că nu au fost înregistrate victime și nici efecte asupra mediului.














