Apple a majorat cu aproximativ 20% prețurile pentru MacBook-uri și iPad-uri la nivel mondial, într-una dintre cele mai ample scumpiri din istoria companiei, transmite MEDIAFAX.
Apple spune că decizia este provocată de creșterea puternică a costurilor pentru cipurile de memorie, tot mai căutate pe fondul investițiilor uriașe în centre de date pentru inteligență artificială, conform Financial Times.
- articolul continuă mai jos -
Compania americană, evaluată la 4,3 trilioane de dolari, a transmis joi că industria tehnologiei de consum se confruntă cu o „provocare fără precedent”.
Apple susține că prețurile pentru aceste componente au crescut atât de rapid încât o parte din costuri trebuie transferată către clienți.












