Curtea Constituţională a Republicii Cehe a decis miercuri că guvernul condus de premierul Andrej Babis trebuie să-i permită preşedintelui Petr Pavel să participe la summitul NATO care va avea loc luna viitoare în Turcia, hotărâre ce răspunde unei contestaţii formulate de şeful statului faţă de o decizie a guvernului care-l împiedica să participe la summit, unde conform aceleiaşi decizii reprezentantul ţării urma să fie şeful guvernului, relatează Agerpres citând AFP.
- articolul continuă mai jos -
Preşedintele Petr Pavel, un fost general care a activat în cadrul NATO, în prezent politician pro-occidental şi susţinător al Ucrainei, a participat la fiecare summit NATO de la preluarea mandatului său în 2023, la fel ca predecesorii săi.
Cu toate acestea, guvernul condus de premierul naţionalist Andrej Babis a decis luni ca acesta din urmă să conducă delegaţia cehă la noul summit NATO, însoţit de ministrul de externe şi de cel al apărării, iar preşedintele Pavel să fie exclus din delegaţie.
Conform Constituţiei cehe, şeful statului are dreptul de a reprezenta ţara în străinătate, dar guvernul a susţinut că este mai în măsură să explice la summit de ce nu acceptă noile ţinte de cheltuieli militare asumate în cadrul NATO.











