Un polițist întocmește un proces-verbal. Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere și talonul mașinii pot scăpa de amenzi, a anunțat deputatul USR Alexandru Dimitriu. Acumt, șoferii care nu pot prezenta actele polițiștilor care îi opresc sunt sancționați cu 6-8 puncte de amendă.

„Nu vei mai fi amendat dacă ai uitat acasă permisul de conducere sau talonul. Astăzi, Senatul a adoptat inițiativa legislativă pe care am depus-o pentru eliminarea unei sancțiuni care nu mai are sens”, a anunțat, marți, pe Facebook, Alexandru Dimitriu.

„Polițistul poate verifica aceste informații în câteva secunde”

Deputatul, care este unul dintre inițiatorii proiectului de lege care propune modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, spune că „polițistul poate verifica aceste informații în câteva secunde, direct în bazele de date”. Adică, se poate verifica dacă șoferii dețin acte valabile.