Un pilot american de avion de vânătoare, recuperat de forțele speciale după ce aeronava sa a fost doborâtă deasupra Iranului în luna aprilie, le-a relatat anchetatorilor că a observat înainte de catapultare o formație neobișnuită de drone iraniene care se deplasau coordonat, ca și cum ar fi făcut parte dintr-un singur sistem.
Potrivit unor surse familiarizate cu investigația, citate de CNN, pilotul avionului F-15 a descris în timpul briefingului o grupare de drone care plutea și se mișca într-o formație asemănătoare unei „meduze”, cu aparate mai mici dispuse sub structurile principale.
- articolul continuă mai jos -
Relatarea, care nu a fost făcută publică până acum, a generat dezbateri intense în cadrul comunității americane de informații.
Specialiștii încearcă să stabilească dacă pilotul a fost martorul unei capacități avansate de coordonare a dronelor, necunoscută până acum serviciilor occidentale, sau dacă percepția sa a fost influențată de condițiile extreme în care s-a aflat.














