Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a afirmat marți că a doborât o dronă americană de tipul MQ-9 Reaper și a lansat tiruri în direcția altor aeronave militare care au intrat în spațiul aerian al țării, scrie AFP.

Aparatele americane „au intrat în spațiul aerian iranian în regiunea Golfului Persic, iar unități de apărare antiaeriană ale Corpului Gardienilor Revoluției au identificat și au doborât o dronă MQ-9”, au indicat Gardienii Revoluției, într-un comunicat publicat pe site-ul lor, Sepah News.

Apărarea antiaeriană a „tras de asemenea asupra unei drone RQ-4 (Global Hawk, n.r.) și a unui avion de vânătoare F-35”, menționează același comunicat, fără să se precizeze data incidentului, potrivit Agerpres.

Anterior, Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că a lovit, în cursul nopții de luni spre marți, baze de lansare a rachetelor din sudul Iranului și ambarcațiuni iraniene care amplasau mine, în strategica Strâmtoare Ormuz, în ceea ce poate fi considerată drept o lovitură dată eforturilor diplomatice, notează AFP.

SUA au susținut că operațiunile din timpul nopții au fost unele defensive. „Forțele americane au efectuat lovituri de autoapărare în sudul Iranului pentru a ne proteja trupele de amenințările reprezentate de forțele iraniene”, a transmis căpitanul de marină Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central, într-un comunicat. „Comandamentul Central al SUA continuă să apere forțele noastre, dând dovadă de reținere în timpul armistițiului aflat în derulare”, a adăugat Hawkins.