Regimul termic va intra într-un proces de încălzire treptată, pe parcursul intervalului 22 iunie – 5 iulie, la nivelul întregii țări, când maximele vor ajunge la 36-37 de grade, în unele regiuni, timp în care se vor semnal, pe alocuri, averse slabe cantitativ, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres.

În Banat, în primele două zile ale acestei săptămâni (22 și 23 iunie), media temperaturilor maxime va fi în scădere spre valori de 28 – 29 de grade, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel va deveni călduroasă între 24 și 26 iunie, cu medii ale temperaturilor maxime de 31- 33 de grade și chiar caniculară în perioada 27 iunie – 2 iulie, când media valorilor diurne va fi de 34 – 37 de grade, posibil urmată de o nouă scădere ușoară a regimului termic. Temperaturile minime vor fi în general constante, iar media acestora va fi cuprinsă între 16 și 19 grade. Între 22 și 24 iunie și între 2 și 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de ploi va fi redusă.

În Crișana, chiar dacă intervalul va debuta cu valori diurne în scădere față de cele de la sfârșitul acestei săptămâni, și anume medii de 28 – 30 de grade. Din data de 24 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată și va deveni călduroasă până în 26 iunie, cu medii ale temperaturilor maxime de 31 – 33 de grade, chiar caniculară, în perioada 27 iunie – 2 iulie, când media maximelor va fi de 34 – 37 de grade, posibil urmată de o nouă scădere ușoară a regimului termic. Temperaturile minime vor avea mici oscilații de-a lungul întregului interval de referință, astfel că media acestora va fi cuprinsă între 15 și 19 grade. Între 22 și 24 iunie și între 3 și 5 iulie, local vor fi perioade cu averse în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea să plouă va fi redusă.