Bogdan Ivan, propus ministru la Energie, a vorbit în fața comisiilor parlamentare, la audieri, și despre Proiectul Doicești, care presupune construcția primei centrale nucleare cu reactioare moduleare mici din Europa, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune.

Ivan a spus că e nevoie de testul investitorului privat pentru a vedea dacă investiția e viabilă sau nu. „În clipa în care avem un investitot direct dispus să vină cu minim 5 miliarde de euro care să investească în acel proiect, atunci acel proiect e viabil”, a spus el.

- articolul continuă mai jos -

Și făcând referire la dezbaterile care au existat dacă tehnologia e una viabilă sau nu, Bogdan Ivan a spus:

„Eu sunt agnostic din punct de vedere tehnologic. Mă interesează o soluția viabilă care să vină de la o compania din SUA, care are cea ai avansată tehnologie. Dar sunt deschis și spre alte soluții”.