Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat marți că lucrările de dragare și de derocare continuă pe Dunăre, astfel încât centrala nucleară de la Cernavodă să rămână în funcțiune cât mai mult timp posibil.
„În această dimineață am analizat, în trei ședințe de lucru, situația din energie și aprovizionarea cu combustibil a României.
- articolul continuă mai jos -
Prima ședință a vizat situația de la Cernavodă, în contextul scăderii debitului Dunării.
Lucrările de dragare și de derocare continuă, iar în perioada următoare urmează să fie realizată operațiunea de scufundare a barjelor, imediat ce toate condițiile tehnice vor fi îndeplinite. Obiectivul nostru este să prelungim funcționarea Unității 2 a centralei, deoarece fiecare zi de operare înseamnă un plus de energie pentru Sistemul Energetic Național.















