Ucraina a denunţat vineri o „eroare strategică” şi o decizie „dispreţuitoare” după anunţul făcut de preşedintele polonez Karol Nawrocki ca retrage cea mai înaltă distincţie a ţării omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe fondul tensiunilor legate de istoria comună a celor două ţări, transmite Agerpres.
„Regretăm că emoţiile au prevalat la Varşovia şi au determinat responsabilii politici polonezi să ia măsuri nejustificate, impulsive şi pline de dispreţ”, a declarat pe Facebook şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sibiga, evocând o „escaladare inutilă” între cele două ţări. El a indicat că restituie Poloniei o altă distincţie, pe care o primise el însuşi, în semn de protest.
- articolul continuă mai jos -
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a anunţat vineri că retrage cea mai înaltă distincţie a ţării sale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ordinul Vulturului alb.
Această decizie, de înaltă valoare simbolică, ar putea afecta relaţiile bilaterale, Varşovia fiind unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai Kievului, atât pe plan militar, cât şi umanitar, de la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.











