Gheorghe Piperea. Foto: Inquam Photos / George Călin

Eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea estimează că Guvernul Veștea are șanse infime să treacă de votul din Parlament și a spus că parlamentarii partidului din care face parte „vor rămâne în sală, dar nu vor vota deloc”.

Piperea a afirmat, miercuri seară, la B1 TV, că scenariul „obligatoriu și onest” în actualul context ar fi declanșarea alegerilor anticipate, dar a amintit că Parlamentul poate fi dizolvat de președinte doar după ce respinge două solicitări de învestitură, iar în cazul de față suntem abia la prima solicitare, deoarece Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat înainte de a fi supus votului. Nicușor Dan respinsese oricum un astfel de scenariu.

„Există și posibilitatea, despre care am auzit că e deja evocată astăzi de PSD, ca dacă pică varianta Veștea mâine, și, așa cum v-am spus, cred că sunt 99,99% șanse să pice această variantă, să meargă în sfârșit Grindeanu, să își ia inima în dinți și să se propună ca premier”, a adăugat eurodeputatul AUR.

El susține că într-un astfel de scenariu „PNL se va regrupa și atât aripa Bolojan, cât și aripa Predoiu sau Thuma urmează să voteze guvernul Grindeanu”.