Deputatul AUR Mohammad Murad, primul parlamentar din formațiune care s-a arătat deschis să susțină Guvernul Veștea, dezvăluie cui din vârful PNL i-a transmis că nu va accepta nicio negociere pe baza „programului Bolojan”.
Într-o discuție cu HotNews, Mohammad Murad a spus că are o relație strânsă de prietenie cu Rareș Bogdan. „Să fie clar: am vorbit cu Rareș Bogdan. Eu cu Rareș suntem prieteni, vorbim la 2-3 zile”. Prin intermediul europarlamentarului Murad i-a transmis lui Veștea care sunt condițiile pentru a-l susține.
„Dacă domnul Veștea vine cu un program care respectă agenda cetățenilor și românilor, eu vă spun că putem sta de vorba și putem face și sacrificii și compromisuri – dar nu doar să numească persoane care n-au susținere politică în funcțiile de miniștri și să facă un guvern numai pe promisiuni”, a spus deputatul AUR.
„Să facă un proiect de țară cu puncte clare, din care să înțeleagă fiecare român ce va face Veștea. I-am transmis și printr-un prieten domnului Veștea: puneți un program care să fie înțeles și ușor de citit. Nu-mi mai spuneți mie «programul lui Bolojan», că nu-l vreau. I-am zis: Rareș, dacă veniți cu aceeași abordare, o să fie mai rău decât înainte”, a continuat Mohammad Murad.














