Rolul din Fjord, filmul de Cannes, a lui Mungiu, l-a adus din nou pe actorul de origine română Sebastian Stan în atenția reflectoarelor. Se discută cinematografie, dar și omul din viața reală.
Sebastian Stan este imaginea noii campanii a casei franceze Cartier. Lansarea noului model de ceas al cunoscutului brand coincide cu perioada în care actorul se află în atenția publicului datorită filmului Fjord, drama regizată de Cristian Mungiu care a câștigat trofeul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, potrivit revistei de lux Prestige Online.
Interpretarea rolului principal din această peliculă vine după câțiva ani plini de activitate pentru actorul de origine română. Stan a fost apreciat pentru evoluția din „A Different Man” și a atras atenția cu rolul tânărului Donald Trump din „The Apprentice”. Proiectele sale recente au variat de la studii de caracter intime până la producții de studio cu buget mare.
În ciuda atenției pe care i-o aduce succesul acestor producții diverse, Sebastian Stan continuă să se descrie drept un observator. „Cred că sunt curios”, spune el. „Îmi place să înțeleg cum funcționează lucrurile, mai ales oamenii.”
Referitor la viața din spatele reflectoarelor, actorul descrie prima sa experiență cu un model Cartier pe covorul roșu. „A fost unul dintre acele momente de liniște și echilibru, chiar înainte de a păși pe covorul roșu, când totul se oprește pentru o secundă și îți dai seama că intri într-un nou capitol”, spune Stan.








