Pentru actorul american de origine română Sebastian Stan, filmul dramatic „Fjord” – prezentat la Festivalul de Film de la Cannes şi care se concentrează pe conflictul de valori care apare atunci când o familie credincioasă se mută din România într-un sat din Norvegia – l-a reconectat cu rădăcinile sale, scrie Reuters, citat de Rador.

- articolul continuă mai jos -

„Am plecat într-un mod foarte haotic și am încercat cu adevărat să mă documentez despre țară”, a declarat Sebastian Stan jurnaliștilor marți, la o zi după premiera filmului care, potrivit lui, i-a oferit șansa de a „reînnoi legătura” cu țara sa natală.

Sebastian Stan a părăsit România împreună cu mama sa când avea aproximativ 8 ani, într-o perioadă în care marea majoritate a populației țării se confrunta cu dificultăți economice și represiune politică sub conducerea liderului comunist Nicolae Ceaușescu.

Regizorul român Cristian Mungiu, care a câștigat marele premiu al festivalului în 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a declarat că a început să scrie scenariul, inspirat din povești reale, abia după ce Sebastian Stan a acceptat să joace unul dintre rolurile principale.