Persoană folosind ChatGPT pe un laptop (imagine ilustrativă), FOTO: Peter KovA!A / Dreamstime.com

O coaliție formată din procurorii generali ai unor state americane a început o amplă investigație care vizează OpenAI, a declarat vineri o sursă familiarizată cu acest caz pentru Reuters.

Producătorul ChatGPT a primit vineri o citație prin care i se solicită documente referitoare la o gamă largă de activități pe care le-a desfășurat și la impactul asupra utilizatorilor, inclusiv publicitatea, implicarea și fidelizarea utilizatorilor, precum și gestionarea datelor privind consumatorii și sănătatea, a precizat sursa pentru agenția de presă.

Citația, trimisă de procurorul general al statului New York, solicită, de asemenea, informații privind activitățile legate de minori și persoanele în vârstă, modelele de învățare profundă și politicile interne ale companiei, a adăugat sursa.

Ancheta reprezintă cea mai recentă provocare în justiție pentru OpenAI, care urmează să se listeze la bursă și care este dată în judecată de Florida pentru că ar fi prezentat în mod eronat siguranța platformei sale ChatGPT.