O problemă la nivelul motorului a fost detectată la avionul papei Leon al XIV-lea în Insulele Canare, chiar înainte de plecarea sa de vineri spre Roma, care l-a obligat pe suveranul pontif să coboare din aeronavă, au constatat jurnaliştii de la AFP prezenţi la faţa locului, potrivit Agerpres.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, care venise să îl salute pe papă pe pista aeroportului, a urcat pentru scurt timp la bordul avionului, înainte ca cei doi să părăsească aparatul de zbor şi să se întoarcă în terminalul Aeroportului Tenerife-Nord în jurul orei 15:30 GMT.
- articolul continuă mai jos -
„Plecarea avionului papei este întârziată cu o jumătate de oră din cauza unei probleme tehnice a avionului”, a precizat la ora 15:45 GMT, într-un scurt comunicat de presă, serviciul de comunicare al organizatorilor vizitei papale în Spania.
După ce evocase o problemă tehnică într-un prim anunţ, comandantul de bord a vorbit apoi despre „o defecţiune la pornirea motorului”, care „este probabil cauzată de vânt”.











