Autostrada M1 din Ungaria, blocată după un accident. Fotografie ilustrativă. Sursă: STRINGER / AFP / Profimedia
Șapte persoane au murit și două au fost rănite în vestul Ungariei, vineri dimineața, când un microbuz care transporta nouă persoane s-a ciocnit cu un camion oprit în trafic din cauza unui accident produs anterior pe autostrada M1, a anunțat poliția maghiară, scrie Reuters.
Accidentul, produs pe M1, care leagă Budapesta de granița cu Austria, în direcția Viena, în apropierea orașului Győr, la 122 km vest de Budapesta, a a avut loc la scurt timp după un alt accident înregistrat în aceeași zonă, în care un camion s-a ciocnit cu o autoutilitară pentru construcții, provocând moartea unei persoane și aglomerarea traficului.
Prim-ministrul maghiar Peter Magyar a declarat într-o postare pe Facebook că victimele erau cetățeni străini.„Transmit sincere condoleanțe familiilor”, a spus Magyar.
Liderul de la Budapesta nu a specificat naționalitatea victimelor, iar poliția nu a răspuns imediat la întrebările Reuters privind această informație.











