După decenii în care statul chinez a controlat strict numărul de copii pe care îi puteau avea familiile, autoritățile se confruntă acum cu o problemă opusă: tot mai puține femei vor să devină mame, anunță publicația The Guardian, citată de MEDIAFAX.
China se confruntă cu una dintre cele mai rapide scăderi ale natalității din lume. Rata nașterilor a coborât anul trecut la un minim istoric de 5,63 nașteri la mia de locuitori, iar autoritățile încearcă să inverseze tendința prin subvenții, facilități fiscale și campanii de promovare a familiei, scrie The Guardian. Pentru multe femei din China, însă, mesajele oficiale se lovesc de experiențele și lecțiile transmise de generațiile anterioare.
- articolul continuă mai jos -
Între 1980 și 2016, China a aplicat controversata politică a copilului unic, una dintre cele mai radicale intervenții demografice din istoria modernă. În multe regiuni, măsurile au fost aplicate cu duritate, inclusiv prin avorturi forțate, sterilizări și amenzi severe pentru familiile care depășeau limita impusă de stat.
În provincia Shandong, una dintre cele mai populate din țară, au rămas amintiri dureroase despre campanii extreme de control al nașterilor desfășurate la începutul anilor ’90. Multe femei povestesc și astăzi despre intervenții medicale impuse și despre presiuni exercitate de autorități pentru a împiedica nașterea unor copii considerați „în plus”. Deși politica a fost abandonată în urmă cu un deceniu, efectele sale continuă să influențeze mentalitatea societății chineze.










