Ciprian Ciucu Foto: Inquam Photos, Gyozo Baghiu
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că nu exclude posibilitatea ca liberalii să propună un nou guvern condus de către Ilie Bolojan, însă primarul Capitalei a estimat că există dificultăți legate de această variantă.
Ciprian Ciucu a precizat că, deocamdată, liderii PNL nu au luat o decizie privind susținerea unui alt cabinet condus de către Ilie Bolojan, în cazul unui eșec în Parlament al lui Eugen Tomac.
„Nu am luat în calcul nicio variantă dar, pentru că iresponsabilitatea plutește peste tot în România în lumea politică, cineva trebuie să fie adultul in cameră. Avem un partid iresponsabil, PSD, care a dărâmat un guvern funcțional din motive aberante, care a format o majoritate împreună cu AUR (…) Dacă sunteți lași și nu vă asumați guvernarea, cineva trebuie să o facă. Tot cine a făcut-o și anul trecut. Putem veni cu o ofertă, dar asta nu înseamnă că s-a luat o decizie”, a declarat Ciucu.
El a admis că „va fi mult mai greu” pentru un cabinet Bolojan 2, întrucât ar fi un guvern minoritar, fără PSD. O altă dificultate este legată chiar de învestirea guvernului, întrucât ar însemna că cel puțin o parte dintre cei care au votat moțiunea de cenzură ar trebui să admită că s-au înșelat.










