Gigantul american Meta a anunțat miercuri extinderea parteneriatului strategic cu Reliance Industries prin semnarea unui acord pentru dezvoltarea primului centru de date al companiei dedicat inteligenței artificiale în India.

Facilitatea va fi construită în Jamnagar, în statul indian Gujarat, și va avea o capacitate inițială de 168 MW, cu posibilitatea extinderii ulterioare. Centrul de date va fi construit de Reliance și închiriat de Meta pentru susținerea infrastructurii sale globale de inteligență artificială și a serviciilor destinate utilizatorilor din una dintre cele mai mari și mai dinamice piețe digitale din lume.

- articolul continuă mai jos -

„Suntem mândri să colaborăm cu Reliance pentru construirea primului nostru centru de date dedicat inteligenței artificiale în India. Această facilitate de clasă mondială din Jamnagar ne va ajuta să ne extindem infrastructura AI la nivel global și să consolidăm investițiile pe termen lung în economia indiană”, a declarat Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul executiv al Meta.

Potrivit companiei, centrul de date va funcționa cu energie regenerabilă și va utiliza apă desalinizată pentru sistemele de răcire. Meta va suporta integral costurile energiei și apei necesare operării facilității.