Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat luna trecută la Kiev pe Roman Abramovici, fostul proprietar al clubului de fotbal Chelsea, într-o încercare eșuată de a-l convinge pe Vladimir Putin să accepte discuții directe de pace, potrivit Financial Times, citată de MEDIAFAX.
Zelenski i-a cerut lui Abramovici, pe 21 mai, să-i transmită președintelui rus mesajul că este pregătit să se întâlnească cu el, în ceea ce ar fi fost primul lor summit bilateral după mai bine de patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Moscova.
- articolul continuă mai jos -
Kievul vrea să arate că ia în serios negocierile directe
Ucraina a vrut să arate că ia în serios ideea unor discuții directe de pace cu Rusia, în timp ce Statele Unite, care au încercat să medieze un armistițiu, sunt distrase de războiul din Orientul Mijlociu, au adăugat sursele.











