Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Sursă foto: PRESIDENT OF UKRAINE apaimages / imago stock&people / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că respingerea de către omologul său rus Vladimir Putin a propunerii sale de a organiza o întâlnire pentru a pune capăt conflictului de peste patru ani din Ucraina demonstrează că liderul de la Kremlin „alege încă războiul”, scrie Agerpres.

„Din păcate, partea rusă alege încă războiul, toată lumea a auzit răspunsul. Un răspuns slab. Pur și simplu nu vrea să pună capăt războiului”, a spus Zelenski.

„Cred că acest răspuns a dezamăgit mulți oameni din întreaga lume”, a mai spus liderul de la Kiev.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că nu vede în acest moment niciun motiv pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski atât timp cât un acord de pace nu este schițat, după ce acesta din urmă i-a adresat în ziua precedentă o scrisoare deschisă în care-i cere o întâlnire față în față pentru a încheia războiul dintre țările lor.