Cinci astronauţi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au primit vineri ordin de la NASA de a se adăposti într-o capsulă spaţială şi de a se pregăti pentru o eventuală evacuare, în timp ce un echipaj rus încearcă să repare o scurgere de aer care s-a agravat în secţiunea rusească a laboratorului spaţial, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Cei patru astronauţi ai misiunii Crew-12 a NASA de pe ISS – doi astronauţi americani, o astronaută franceză şi un cosmonaut rus -, alături de un alt astronaut american, au primit instrucţiuni de la centrul de control al misiunilor NASA, vineri, la ora 13:04 GMT, să intre în capsula spaţială Crew Dragon, construită de compania SpaceX şi andocată la staţie, a declarat purtătoarea de cuvânt a NASA, Bethany Stevens.
Ei au trebuit totodată să îmbrace costumele spaţiale pentru a fi astfel pregătiţi pentru situaţia în care scurgerea de aer s-ar fi agravat şi o evacuare de urgenţă ar fi devenit necesară, a adăugat ea.
Ordin revocat după două ore
NASA a revocat ordinul după aproximativ două ore şi le-a transmis astronauţilor să îşi reia operaţiunile planificate la bordul staţiei, după ce agenţia spaţială rusă Roscosmos a sistat temporar reparaţiile din interiorul modulului „Zvezda”, în timp ce agenţia americană şi omologii săi ruşi examinează rata de scurgere a aerului.











