Într-o scrisoare deschisă adresată lui președintelui rus, Zelenski spune că ar fi „pur și simplu greșit” să aștepte ca SUA să își mute atenția de la Iran din nou către acest război. El a propus o întâlnire față-n față, într-o țară neutră, și a vorbit și despre efectele războiului asupra Rusiei. Scrisoarea lui a venit la câteva zile de la un atac ucrainean asupra orașului Sankt Peterburg, unde are loc „Davos-ul lui Putin”.

Scrisoarea completă adresată de Volodimir Zelenski lui Vladimir Putin:

„Când ați condus Rusia acum mai bine de 26 de ani, mulți din Ucraina aveau o atitudine pozitivă față de dumneavoastră. Așa a fost. Asta e deja de domeniul trecutului.

Acum, majoritatea absolută a ucrainenilor percep pozitiv faptul că dronele noastre cu rază lungă de acțiune au vizitat deschiderea forumului dumneavoastră din Sankt Petersburg, acoperind o distanță de peste 1.000 de kilometri. După cum bine știți, această distanță nu este limita capacităților noastre.

Cei 26 de ani de domnie a dumneavoastră au schimbat complet agenda relațiilor dintre Ucraina și Rusia. De la discuțiile despre comerț și alte probleme civile, popoarele noastre au trecut la subiectul exclusiv al loviturilor și pierderilor.