După 11 ani în care a studiat de pe orbită planeta Marte, sonda spațială MAVEN și-a încetat misiunea, fiind imposibil de recuperat din cauza descărcării bateriei în urma unei anomalii de funcționare încă necunoscute, conform unui anunț făcut de NASA, relatează vineri site-ul Live Science, citat de Agerpres.
MAVEN (prescurtarea de la Mars Atmosphere and Volatile Evolution) a început să orbiteze Planeta Roșie pe 21 septembrie 2014, într-o misiune de a studia atmosfera sa rarefiată. Înconjurând Marte de aproximativ 6,6 ori în fiecare zi terestră, sonda a facilitat nenumărate descoperiri în ultimul deceniu – inclusiv primele observații directe ale unui proces de mai multe milioane de ani care a îndepărtat constant atmosfera lui Marte.
Pe 6 decembrie 2025 NASA a pierdut în mod neașteptat contactul cu sonda când aceasta s-a rotit în spatele planetei în timpul unei orbite regulate. La momentul reapariției așteptate a sondei, Rețeaua pentru spațiu îndepărtat (Deep Space Network – DSP) a NASA nu a putut detecta un semnal de la MAVEN. DSN este o gamă internațională de antene radio care conectează Pământul cu diverse vehicule spațiale.
NASA a pus oficial capăt misiunii MAVEN
Agenția a convocat un comitet de examinare a anomaliilor în februarie pentru a evalua starea sondei. Acum, echipa și-a împărtășit constatările: nava spațială nu este recuperabilă, iar misiunea sa este oficial încheiată.











