Recentele acuzații ale anti-sioniștilor care califică Israelul drept stat “neo-colonial” creat în 1948 de evrei proveniți din Europa (așkenazi) au adus în atenție soarta evreilor din nordul Africii și Orientul Mijlociu/Apropiat, trăitori în țări musulmane, predominant arabe, numiți sefarzi și/sau orientali (Mizrahim).
Un eveniment petrecut acum 85 de ani a dat semnalul declinului și ulterior dispariției acestor străvechi comunități din Diaspora: Farhud, care în limba arabă semnifică “pogrom”, a fost unul dintre cele mai mari masacre împotriva evreilor comis în lumea musulmană.
- articolul continuă mai jos -
Farhud s-a petrecut pe fondul celui de-al doilea război mondial și a luptei pentru influență în lumea arabă dintre Imperiul Britanic și Germania nazistă. Pe 2 aprilie 1941 Rashid ‘Ali al-Kailani, un politician naționalist irakian a condus, cu sprijinul unor ofițeri superiori al armatei și cu cel al muftiului Ierusalimului, Haj Amin al Husseini, și el ca și al-Kailani fugari din Palestina sub mandat britanic, după revoltele arabe anti-britanice și anti-evreiești din perioada 1936 – 1939.
Al-Kailani a format un guvern pro-nazist, sperând să-i gonească pe britanici, care erau de facto protectori ai Irakului, după independența statului proclamată în 1932. În acest climat, evreii, care la acea perioadă numărau circa 135.000 în Irak, dintre care 90.000 la Bagdad (o treime din populația capitalei) și 10.000 la Basra, au devenit o țintă a noilor autorități și a unei părți a populației care îi privea ca pe agenți ai britanicilor, inclusiv ca sioniști care doreau înființarea unui stat evreiesc în Palestina mandatară.
