Comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iași și Trenurile Morții în prezența președintelui Statului Israel a declanșat un val de antisemitism mai intens ca de obicei în România.

Luni, 29 iunie, un grup de parlamentari ai partidului SOS România a organizat o demonstrație la Palatul Parlamentului înaintea discursului președintelui Herzog, cu pancarte pe care scria: “NU EXISTĂ POGROM LA IAȘI / EXISTĂ MASACRUL DE LA IAȘI ASUMAT DE GUVERNUL GERMANIEI”. Trebuie reamintit faptul că liderei acestui partid, Diana Șoșoacă, i-a fost ridicată imunitatea de către Parlamentul European pentru a putea fi cercetată penal pentru propagandă legionară, în temeiul Ordonanței de Urgență 31/2002. Diana Șoșoacă a postat pe rețelele sociale o înregistrare video după respingerea canidaturii ei la președinție în octombrie 2024, în care striga de maniera de acum cunoscută: „Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât trăiască Legiunea și Căpitanul care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor”

- articolul continuă mai jos -

La demonstrația de la parlament, legislatorii SOS România au desfășurat și un drapel palestinian pe care scria “Free Palestine!”