„Drona rusă care a lovit Galațiul în noaptea de 28/29 mai 2026 nu a afectat doar un bloc. A lovit iluzia că regiunea Moldova este protejată și că statul român este pregătit pentru amenințările războiului modern”, transmite Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, într-o scrisoare deschisă. Organizația critică reacția autorităților în acest caz, dar și lidershipul politic care a „lăsat loc liber propagandei antidemocratice, extremiste și proruse, amplificând efectele urmărite de Rusia în plan informațional”. MDM cere autorităților, printre altele, un scut antidronă peste estul României și cooperare cu Ucraina în domeniul dronelor și apărării aeriene.

- articolul continuă mai jos -

În ultimii patru ani, potrivit datelor oficiale, 47 de drone rusești au încălcat teritoriul României, scrie MDM în scrisoarea deschisă. La ultima încălcare a fost distrus un apartament și au fost rănite două persoane la Galați.

„Apărarea antidronă a României nu a făcut față atacului. Reacția autorităților române a fost lentă, marcată de bâlbâieli și ezitări. În cele din urmă, după convocarea CSAT, președintele statului a indicat agresorul, Rusia. S-au anunțat măsuri care deocamdată rămân simple declarații”, se menționează în document.