În mai puțin de 24 de ore, România a trecut de la primirea unui „avertisment ultimativ” din partea ambasadorului Vladimir Lipaev, la o intervenție de urgență în centrul municipiului Galați, acolo unde o dronă a lovit un bloc de locuințe.

Evenimentele pare să confirme temerile exprimate recent de serviciile de informații occidentale: Putin caută să extindă conflictul dincolo de granițele Ucrainei pentru a forța o renegociere a ordinii de securitate europene.

- articolul continuă mai jos -

Vineri, 29 mai 2026, ora 01:19. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române decolează în regim de urgență de la Baza 86 Fetești. Ordinul primit de piloți este de autorizare de angajare a țintelor. Cu alte cuvinte, piloții români au avut permisiunea de a doborî orice obiect ostil care pătrunde în spațiul aerian național.

În ciuda monitorizării radar, o dronă lansată de forțele ruse împotriva infrastructurii ucrainene de la graniță a survolat zona de sud a municipiului Galați și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de 10 etaje. Impactul a fost puternic. Potrivit DSU, „întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat”, provocând un incendiu la ultimul etaj.