Agresiunea on-line poate veni, în multe cazuri, chiar din locuri familiare, din cercul de cunoscuți. FOTO: Shutterstock
În urmă cu câțiva ani, când copiii mei erau mici, aveam un blog și un cont de Instagram cu destul de mulți urmăritori. Postările mele din social media strângeau uneori sute de like-uri. Scriam despre școală și diverse probleme sociale, pentru că sunt genul de om căruia-i place să spună ce gândește. Doar că, la un moment dat, am fost nevoită să renunț la postările mele online. Din cauza lor, copiii mei ajunseseră victime ale bullying-ului.
În 2009, redacția în care lucram de mai bine de cinci ani era în declin, așa că am acceptat un job în comunicare, pentru că facturile trebuiau plătite cumva. După câteva luni, pentru că-mi era dor să împărtășesc informații și gânduri, m-am gândit să îmi fac un blog. Am ales mai întâi o variantă gratuită, pe o platformă de profil. După un timp, pentru că avem deja mulți urmăritori constanți, am cumpărat un domeniu propriu și mi-am făcut un site serios. În paralel, scriam și pe Facebook, postam pe Instagram. Practic, avem o viață și în mediul online.
În acei ani, aveam un singur copil, era încă micuț. Mai apoi s-a născut și cel de-al doilea, iar după terminarea concediului de maternitate, m-am întors la dragostea mea dintâi, jurnalismul. Nu m-am temut să mă expun online, chiar îmi plăcea. Nu din dorința de a fi cunoscută, ci mai degrabă pentru că simțeam că am lucruri de spus. Nu mi-am imaginat niciodată că o să renunț la acest mod de a funcționa, care se potrivea perfect cu modul meu de a fi.
