Cea mai dură diagnoză a sistemului românesc de învățământ a fost făcută în inima legislativului de o fetiță de clasa a V-a. Un copil de 13 ani a avut forța să ne înfățișeze cu limpezime sistemul muribund de educație. Un sistem a cărui putreziciune a înțeles-o o țară întreagă, prin vorbele Ilincăi. Mai puțin ministrul Educației, care și-a ferit ochii de problemele reale pe care este obligat de funcție să le rezolve: managerul ales eminamente politic a fost absent intelectual de la dezbatere. A stat pe telefon și a mimat minute întregi prezența în fața elevei care, gâtuită de emoții, a spus ce vede zi de zi la școală. „De ce credeți că majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela?” – a întrebat Ilinca.

- articolul continuă mai jos -

din cauza bullyingului de la școală, lăsat să se perpetueze de lipsa intervenției profesorilor (Potrivit elevei de clasa a V-a: „colegii îi judecă în permanență. Profesorii nu le acordă niciun pic de atenție”).

din cauza lucrărilor folosite doar ca sistem de presiune, nu pentru învățare reală, dovada fiind testele necorectate cu săptămânile ( „Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste date în spate, necorectate și neaduse”).