Intervenția elevei de clasa a V-a redeschide discuția despre adecvarea sistemului de învățământ la nevoile copiilor și despre sănătatea lor mintală. FOTO: captură ecran/Senatul RomânieiO elevă de clasa a V-a a reușit, în câteva minute, să spună public lucruri despre care mulți copii vorbesc rar în fața adulților: presiunea notelor, teama de a greși, senzația că sunt evaluați permanent și că vocea lor contează prea puțin în școală. Intervenția Ilincăi, susținută în Senatul României, în timpul unei dezbateri despre sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, a devenit virală după ce fata a vorbit despre experiențele ei de la școală, despre anxietate și despre felul în care mulți elevi simt că sunt reduși la performanță și rezultate. „Nu îmi doresc teme și teste și să mi se spună că sunt zero”, a mărturisit eleva într-unul dintre cele mai emoționante momente ale discursului său.„Am o profesoară care mi-a dat 27 de cărți și nu am înțeles niciuna”În timpul intervenției sale, Ilinca-Maria Olteanu a vorbit și despre presiunea pe care mulți copii o resimt în relația cu școala și cu performanța. Fata a povestit că a primit de citit 27 de cărți la limba română, dar că nu a reușit să înțeleagă mare parte din ele. Intervenția sa a fost intens comentată online, mai ales de părinți care spun că mulți copii ajung să asocieze lectura și învățarea cu stresul, nu cu dezvoltarea sau curiozitatea. În ultimii ani, tot mai multe discuții despre educație au pornit tocmai de la diferența dintre acumularea mecanică de informații și felul în care copiii reușesc (sau nu) să se conecteze real la ceea ce li se predă.Psihologii și organizațiile internaționale atrag atenția că tot mai mulți copii resimt presiune emoțională încă din anii de gimnaziu. UNICEF avertiza recent că „unii copii și adolescenți se confruntă cu niveluri ridicate de stres, anxietate și depresie”, iar aceste stări sunt „adesea generate de presiunea academică, bullying, expunerea online și relațiile cu ceilalți copii și cu părinții”.„Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect”Încă de la începutul discursului, Ilinca a vorbit despre relația copiilor cu tehnologia, telefoanele și inteligența artificială. „Voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect”, a spus eleva în fața ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian. „Ne interziceți tot felul de lucruri și, în același timp, noi nu știm, de fapt, efectul lor. De ce să-mi spui mie că inteligența artificială nu este bună dacă tu nu-mi explici de ce?”.Replica ei vine într-un moment în care tema telefoanelor mobile și a inteligenței artificiale a devenit una dintre cele mai tensionate discuții din educație. În România, regulamentele școlare permit restricționarea folosirii telefoanelor în timpul orelor, iar în tot mai multe țări europene au fost introduse reguli mai stricte privind utilizarea lor în școli. În același timp, experții în educație avertizează că simpla interdicție nu este suficientă. Raportul UNESCO despre tehnologie și educație atrage atenția că elevii au nevoie și de alfabetizare digitală reală – adică să înțeleagă cum funcționează platformele online, algoritmii, inteligența artificială sau dezinformarea.„Suntem cu bateriile sociale la zero”În discursul său, Ilinca nu a vorbit doar despre telefoane sau despre reguli, ci mai ales despre presiunea emoțională pe care mulți copii spun că o resimt zilnic la școală și acasă. Aceasta a descris epuizarea pe care o resimt mulți copii: „Ajungem extenuați, cu bateriile sociale scăzute rău. Suntem la zero”.Presiunea socială și sentimentul că vocea copiilor nu contează au fost două dintre cele mai apăsătoare probleme ridicate de Ilinca în discursul său. „De ce credeți că majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela?”, a întrebat eleva în timpul dezbaterii. „E foarte simplu: pentru că colegii îi judecă în permanență. Profesorii nu le acordă niciun pic de atenție”, a mai declarat eleva.Fata a descris apoi o stare de oboseală și anxietate pe care spune că o trăiesc mulți copii: „Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-l judece. Știu în permanență că cineva în spate îi spune că nu este ok ce face”. La un moment dat, Ilinca a vorbit și despre presiunea pe care copiii o simt inclusiv în relația cu adulții din jurul lor. „Tot acasă ajungem și părinții ne zic că n-am făcut ceva bine, pun presiune pe noi, ne spun că trebuie să ajungem ceva și tot ei nu știu să ne explice, nu știu să ne ajute când avem nevoie”.O discuție care rămâne în continuare deschisăIntervenția Ilincăi-Maria Olteanu a avut loc în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia pentru învățământ din Senatul României, dedicată sănătății mintale a copiilor și adolescenților. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, profesori, psihologi și elevi.În ultimii ani, tema sănătății mintale a elevilor a devenit una dintre cele mai discutate în sistemul educațional românesc, pe fondul creșterii cazurilor de anxietate, bullying și epuizare emoțională raportate de copii și adolescenți. Datele studiului HBSC România, realizat sub coordonarea Organizației Mondiale a Sănătății, arată că presiunea școlară resimțită de copii este ridicată încă din gimnaziu. Potrivit raportului HBSC România, „4 din 10 adolescenți din România cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani raportează un nivel mediu sau ridicat de stres asociat cu sarcinile școlare”.Fragmente din discursul Ilincăi au fost distribuite masiv pe TikTok, Facebook și Instagram, unde numeroși părinți, profesori și psihologi au comentat intervenția elevei și au spus că multe dintre problemele descrise de aceasta — presiunea notelor, anxietatea, teama de a fi judecați sau epuizarea emoțională — sunt discutate tot mai des de copii și adolescenți.