Președintele ucrainean a decis să ofere uneia dintre unitățile Forțelor Armate Ucrainene numele onorific de „Eroii UPA”. UPA – Armata Insurgentă Ucraineană, care face obiectul acestei decizii, este responsabilă de comiterea unor masacre în masă împotriva populației poloneze din Volînia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scriu publicațiile poloneze Rzeczpospolita și Onet.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că a oferit Centrului de Operațiuni Speciale „Nord” al Forțelor Armate ale Ucrainei numele onorific de „Eroii UPA”.

El a explicat că a făcut acest lucru „pentru a restabili tradițiile istorice ale armatei naționale și ținând seama de îndeplinirea exemplară a sarcinilor care i-au fost încredințate în cadrul apărării integrității teritoriale și a independenței Ucrainei”.

Decizia a fost anunțată pe pagina președinției ucrainene.

Decizia autorităților ucrainene a reaprins în Polonia o dezbatere care revine periodic în relațiile polono-ucrainene.