Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut sâmbătă parlamentului de la Varșovia să interzică arborarea steagului roșu-negru asociat cu Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), în cadrul unei ceremonii dedicate comemorării victimelor masacrului din Volînia. Declarațiile au fost făcute în localitatea Radruż, situată în apropierea graniței cu Ucraina, scrie Deutsche Welle.
- articolul continuă mai jos -
Șeful statului polonez a susținut că simbolul UPA este legat de ideologia naționaliștilor ucraineni responsabili pentru uciderea a zeci de mii de civili polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În discursul său, Nawrocki a comparat simbolistica steagului roșu-negru cu sloganul nazist „Blut und Boden” („Sânge și Pământ”), afirmând că acesta reprezintă o ideologie incompatibilă cu valorile Europei moderne.
„Sub acest steag roșu-negru, pe care nu vrem să-l vedem în Polonia și pentru a cărui interzicere voi face tot ce îmi stă în putință, s-a ascuns și continuă să se ascundă ideologia naționaliștilor ucraineni care au ucis femei și copii polonezi”, a declarat președintele polonez, potrivit presei locale.














