O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania, Statele Unite, a identificat o proteină imunitară din creier care ar putea juca un rol major în evoluţia bolii Parkinson, relatează joi revista Science Daily.

Constatările, publicate în revista Neuron, sugerează că blocarea acestei proteine cu ajutorul anticorpilor monoclonali ar putea duce, în cele din urmă, la tratamente care să încetinească evoluţia acestei afecţiuni încă din stadiile incipiente, transmite Agerpres.

Proteina, cunoscută sub numele de GPNMB (glycoprotein nonmetastatic melanoma B), pare să contribuie la răspândirea leziunilor dăunătoare asociate cu boala Parkinson de la o celulă cerebrală la alta.

Oamenii de ştiinţă afirmă că ţintirea acesteia ar putea oferi o nouă strategie pentru încetinirea agravării în timp a bolii Parkinson.

„Mulţi pacienţi cu boala Parkinson sunt diagnosticaţi în stadiile incipiente, când simptomele sunt relativ uşoare, dar în prezent nu există niciun tratament care să încetinească progresia” afecţiunii, a declarat autoarea principală, Alice Chen-Plotkin, profesoară de neurologie la Universitatea din Pennsylvania. „Aceste rezultate preliminare reprezintă un pas promiţător către dezvoltarea unui astfel de tratament”, a precizat cercetătoarea.