Dezbaterea despre dezinformare pe reţele sociale se poartă în continuare în România ca şi cum problema principală ar fi conţinutul: fake news, clipuri conspiraţioniste, propagandă pro-rusă, personaje bizare în selfie cu telefonul pus sub barbie de li se vede părul din nas. Un soi de “dacă doriţi să revedeţi”, cca 2016. E o perspectivă comodă, fiindcă permite politicienilor şi platformelor să mimeze soluţii simple: ştergem postări, marcăm nişte conturi, râdem de Cristela şi gata, am salvat democraţia.
- articolul continuă mai jos -
Numai că două rapoartele recente ale Expert Forum (aici şi aici) despre manipularea pe TikTok şi finanţarea partidelor sugerează altceva: problema nu-i în primul rând ce se spune, ci cum se amplifică şi cine plăteşte pentru asta. Cu alte cuvinte, dezinformarea modernă nu mai seamănă cu propaganda clasică, produsă în subsoluri întunecoase de ideologi fanatici sau angajaţii cu ziua ai lui Prigojin, ci mai degrabă cu o industrie globală de servicii digitale.
Avem de-a face cu un Glovo pentru influenţă politică: livrezi emoţie, indignare şi tribalism la domiciliul alegătorului, optimizat algoritmic şi facturat profi prin contracte de consultanţă. Asta deşi conform regulilor interne ale platformelor şi noului regulament TTPA, ţintirea directă a utilizatorilor cu mesaje politice n-ar trebui să mai fie posibilă.
