Meteorologii francezi spun că evenimentul avea o probabilitate de 1 la 1.000 de a se produce în această perioadă a anului, pe baza datelor climatice din perioada 1979-2025. Europa se poate însă aștepta ca astfel de fenomene să apară din ce în ce mai des, spun specialiștii citați de AFP, Le Monde și The Guardian.
Sute de localități franceze (peste 350) au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din istorie pentru luna mai, pe fondul unui val de căldură timpuriu care afectează și alte state din vestul Europei, inclusiv Marea Britanie și Spania.
Spania în mod special s-ar putea confrunta cu temperaturi de până la 40 grade Celsius în unele regiuni până la sfârșitul săptămânii.
Météo France a anunțat luni seara că noi maxime lunare pentru luna mai au fost înregistrate la 352 de stații meteorologice, în principal în vestul Franței, cea mai ridicată – 37,1 grade Celsius – fiind înregistrată lângă Hossegor, în departamentul Landes din sud-vestul țării.
„Un eveniment fără precedent, cu o probabilitate de 1 la 1.000”












