În Transnistria nu este un „conflict îngheţat”, Rusia a făcut din regiunea transnistreană un instrument de instabilitate, pe care l-a transformat într-o armă şi l-a menţinut timp de peste trei decenii cu costuri minime şi pârghii maxime, apreciază parlamentarul suedez Björn Söder într-un editorial publicat luni pentru portalul IPN, potrivit Deschide.md, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Evocând decretul preşedintelui rus Vladimir Putin din 15 mai privind acordarea accelerată pentru obţinerea cetăţeniei ruse de către locuitorii regiunii transnistrene, deputatul suedez subliniază că un decret asemănător, din 24 aprilie 2019, a introdus exact acelaşi mecanism pentru locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina, „aceleaşi excepţii, aceeaşi arhitectură juridică”.
Până în 2026, aproximativ 220.000 de locuitori ai regiunii transnistrene – circa jumătate din populaţia regiunii – deţin deja paşapoarte ruseşti, rezultatul a două decenii de investiţii paralele: acordarea cetăţeniei, plăţi sociale, cote educaţionale, legături economice şi o prezenţă militară continuă prin Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris noul decret foarte clar: este modul Rusiei de a revendica un teritoriu.
















