Zheng Qinwen, campioana olimpică en-titre, a părăsit surprinzător turneul de la Roland Garros în runda inaugurală. Chinezoaica a fost învinsă clar, scor 6-4, 6-0, de Maja Chwalinska.
Venită din calificări, Maja a produs surpriza zilei în complexul de la Porte d’Auteuil: a trecut de Zheng Qinwen după un meci care a durat o oră și 26 de minute.
- articolul continuă mai jos -
Jucătoarea din Polonia are 24 de ani și se găsește pe locul 114 în ierarhia mondială.
În vârstă de 23 de ani, Zheng are 5 titluri WTA în palmares, cel mai sus a fost pe locul 5 în ierarhia mondială de simplu, iar la nivel de turnee de Grand Slam a disputat o finală: Australian Open 2024.











