Reacție dură a vicepreședintelui Academiei României, Nicolae Zamfir, la amploarea pe care o ia în România fenomenul de avansare în cariera de cercetare prin obținerea de punctaje ca urmare a publicării de lucrări mediocre, uneori chiar mincinoase, în reviste care legal dau aparența că sunt științifice și sunt cotate ISI. Într-un interviu nou acordat Edupedu.ro, Nicolae Zamfir explică mecanismul folosit de editurile așa-zis științifice pentru a atrage cercetători în căutare de promovare rapidă și mincinoasă în carieră. „Fenomenul este de amploare”, a avertizat vicepreședintele Academiei, care a avertizat că „se comportă precum celulele canceroase într-un țesut sănătos”.

- articolul continuă mai jos -

„Nu putem aștepta ca editurile respective să-și îmbunătățească calitatea, căci, chiar dacă ar începe, fenomenul este prea amplu și necesită mult timp pentru remediere. De aceea trebuie să dăm putere evaluărilor specialiștilor recunoscuți din domeniu care să considere indicatorii scientrometrici numai orientativ și să evalueaze calitativ activitatea pe baza rezultatelor științifice”, a declarat Nicolae Zamfir pentru Edupedu.ro.

Contactat de Edupedu.ro pentru a explica detaliat problema publicațiilor așa-zis științifice care promovează impostura acordând impact mare lucrărilor mediocre sau de-a dreptul cu rezultate false trimise de cercetătorii în căutare de promovare în carieră rapidă și fără reguli, Nicolae Zamfir a explicat că autoritățile sunt lăsate, și în România, și în celelalte state, fără „mijloacele legale de interzicere în evaluări a datelor legate de editurile care nu sunt stricte din punct de vedere al calității articolelor, ele funcționând juridic legal”. Iar soluția este schimbarea evaluării activității cercetătorilor: „Evaluarea «peer review» este capabilă să elimine publicațiile «neserioase», mai ales când majoritatea din listă sunt astfel de publicații. Evaluările trebuie să se bazeze mai ales pe publicațiile în revistele dovedite de a fi de calitate și să fie făcute de cercetători din specialitatea respectivă, cu lucrări publicate în reviste clasice”, a declarat Zamfir.