Autoritatea americană care reglementează medicamentele și dispozitivele medicale (FDA) a aprobat recent primul implant care tratează artrita reumatoidă prin impulsuri electrice trimise către nervul vag. Stimularea nervului vag a fost folosită, în ultimii 30 de ani, în tratarea epilepsiei rezistente la medicamente, a depresiei, a unor forme severe de cefalee și în recuperarea după accident vascular cerebral.

Unele implanturi sunt disponibile și în Europa chiar de mai mult timp decât în Statele Unite, altele, recent aprobate de FDA, nu au ajuns încă pe continent.

Ce este, de fapt, nervul vag

Nervul vag este una dintre cele mai mari căi de comunicare dintre creier și restul corpului. Pornește din creier, coboară pe ambele laturi ale gâtului și ajunge la inimă, plămâni, stomac și intestin. Are aproximativ 200.000 de fibre și este cel mai lung dintre cei 12 nervi cranieni.

Aproximativ 80% dintre aceste fibre transmit creierului informații în timp real despre ce se întâmplă în corp, iar restul conduc semnale în sens invers, de la creier spre organe, potrivit medicului Kevin Tracey, neurochirurg și președinte al Feinstein Institutes for Medical Research din cadrul Northwell Health (New York, SUA). Acest lucru permite creierului să urmărească și să regleze procese precum ritmul cardiac, respirația, digestia.