Pare aproape de necrezut cum, după ani întregi de dureri din ce în ce mai puternice, care nu mai răspundeau la niciun tratament cunoscut, și după nenumărate vizite la medici de mai multe specialități, Oana Anghel, de 45 de ani, din Cluj-Napoca, trăiește astăzi fără dureri, doarme neîntrerupt noaptea și, în plus, nu mai are probleme cu tensiunea arterială. Totul pentru că a întâlnit o echipă de specialiști dedicați, coordonată de medicul neurolog Zoltan Major. Acesta i-a propus montarea, în premieră în Cluj-Napoca, a unui stimulator medular, o procedură de neurochirurgie funcțională care i-a înlăturat complet durerea. Intervenția a avut loc la Spitalul MedLife Humanitas și a fost efectuată de neurochirurgii Tiberiu și Sergiu Maior, în cadrul unui proiect inițiat de Asociația Nexus Medical.

„Nu-mi vine să cred că nu mai am dureri deloc. Mă pun seara în pat și mă trezesc tocmai dimineața“, povestește pacienta, la câteva săptămâni după intervenție. Pentru un om care ajunsese să doarmă doar două-trei ore legate pe noapte și să caute fără succes o poziție în care spatele să nu doară, o noapte întreagă de somn a devenit cel mai clar semn că viața se poate schimba.

Când durerea nu mai e doar un simptom, ci o boală în sine