Administrația președintelui Donald Trump intenționează să le transmită săptămâna aceasta aliaților din NATO că va reduce grupul de capabilități militare pe care Statele Unite le-ar avea disponibile pentru a ajuta națiunile europene ale Alianței într-o criză majoră, au declarat trei surse familiarizate cu subiectul pentru Reuters.
În cadrul unui mecanism cunoscut sub numele de NATO Force Model, țările membre ale Alianței identifică un set de forțe disponibile care ar putea fi activate în timpul unui conflict sau al unei alte crize majore, cum ar fi un atac militar asupra unui stat membru.
Sursele Reuters afirmă că, deși componența exactă a acestor forțe de război este un secret bine păstrat, Pentagonul a decis să își reducă semnificativ angajamentul. Sursele au cerut protecția anonimatului pentru a discuta deschis despre planuri.
Președintele american Donald Trump a lăsat să se înțeleagă clar că se așteaptă ca țările europene să își asume responsabilitatea principală pentru securitatea continentului, preluând acest rol de la Statele Unite. Reuters notează că mesajul ce va fi transmis Aliaților în această săptămână reprezintă un semn concret al punerii în aplicare a acestei politici.
SUA ar intenționa să transmită vineri Aliaților din NATO decizia privind reducerea de forțe










