Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Évora arată că testele de scris de mână ar putea deveni o metodă simplă și accesibilă pentru detectarea timpurie a declinului cognitiv și monitorizarea evoluției acestuia în timp, transmite MEDIAFAX.

Specialiștii susțin că scrisul de mână implică simultan procese motorii și cognitive complexe, ceea ce îl transformă într-un indicator important al funcționării creierului. Studiul a fost publicat în revista științifică Frontiers in Human Neuroscience.

Potrivit cercetătorilor, persoanele cu afectare cognitivă prezintă modele distincte de organizare și coordonare a mișcărilor în timpul scrisului, în special în sarcinile care solicită memoria și capacitatea de concentrare.

Testele de scris de mână au evidențiat diferențe clare între participanți

Cercetarea a inclus 58 de persoane vârstnice, cu vârste cuprinse între 62 și 99 de ani, aflate în centre de îngrijire. Dintre acestea, 38 fuseseră diagnosticate cu diferite forme de afectare cognitivă, iar 20 erau considerate sănătoase din punct de vedere cognitiv.