Noi tensiuni în relaţiile greco-turce sunt aşteptate în perioada următoare din cauza proiectului de lege pe care îl pregăteşte AKP, partidul de guvernământ din Turcia, scrie publicația elenă Insider, citată de Rador.
Potrivit agențiilor străine de ştiri, acest proiect încearcă să oficializeze revendicările Turciei legate de zone maritime din Marea Egee, Mediterana de Est și Marea Neagră. Informațiile vorbesc despre jurisdicţii legate de pescuit, activităţi de extracţie şi foraj în platoul continental și parcuri maritime, chiar și în zonele în care există revendicări care se suprapun cu cele ale Greciei și Ciprului.
- articolul continuă mai jos -
Autorităţile de la Atena adoptă oficial o atitudine de așteptare, subliniind că deocamdată este vorba de ceva ce s-a publicat şi anunţat în presă şi că vor evalua textul final. În acelaşi timp, guvernul grec transmite că o inițiativă legislativă unilaterală a Turciei nu produce efecte juridice bazate pe dreptul internațional și dreptul mării.
Însă nu înseamnă că acţiunile Turciei în acest sens sunt nesemnificative. Dacă proiectul de lege este depus și adoptat, ar putea transpune pozițiile politice ale Ankarei într-un cadru juridic intern, sporind presiunea într-un moment în care există deja probleme deschise privind zonele maritime, resursele energetice și delimitarea spațiului maritim şi a platoului continental.













