O explozie a avut loc luni după-amiază în orașul Botoșani, la Unitatea Militară 01189, aflată pe strada Petru Rareş, transmite publicația locală Monitorul de Botoșani. Explozia s-a produs când mai mulți angajați încercau să dezafecteze echipamente militare. Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs pe timpul unor activitati de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm), potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN).
- articolul continuă mai jos -
Două persoane au suferit arsuri, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină într-un poligon de distrugere a muniției de la marginea municipiului Botoșani, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu. La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ, arată un comunicat ISU.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Din primele informații, două persoane au fost rănite. În sprijin, au fost solicitate si echipajele CBRN al ISU Suceava, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență.






