Un ofițer militar de rang înalt din Ministerul rus al Apărării, responsabil de aprovizionarea cu muniție grea pentru armata rusă, a fost ucis în explozia produsă marți dimineață cu o mașină-capcană, la periferia Moscovei, relatează Kyiv Post.

Explozia a avut loc marți, 9 iunie, în jurul orei 5:30 dimineața, ora locală, în orașul Balașiha, la aproximativ 10 kilometri est de capitala Rusiei.

Autoritățile ruse au confirmat că un bărbat a fost ucis în explozie, dar nu au dezvăluit oficial identitatea victimei.

Explozia s-a produs în timp ce mașina, un BMW X3, se deplasa în apropierea unui bloc de apartamente din cartierul Aviatorov din Balașiha, a anunțat Comitetul de Investigații al Rusiei. Anchetatorii ruși au anunțat deschiderea unui dosar penal, dar nu au precizat care sunt acuzațiile aduse.

Publicația independentă rusă The Insider a identificat victima atentatului ca fiind Damir Davidov, șeful Direcției Principale de Rachete și Artilerie (GRAU) din cadrul Ministerului rus al Apărării, responsabil pentru aprovizionarea cu muniții pentru rachete și artilerie.