Preşedintele rus Vladimir Putin a pus rezultatul puternic obţinut de partidul german de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la recentele alegeri regionale din Saxonia-Anhalt pe seama unor greşeli ale ţărilor occidentale, relatează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

Tot ceea ce se întâmplă în prezent în Europa este rezultatul unor greşeli sistematice ale statelor occidentale în domeniile politicii, securităţii şi economiei, a declarat Putin în timpul unei întâlniri cu jurnalişti la New Delhi.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, el a acuzat guvernele europene că provoacă un conflict deschis cu Rusia şi că îi agită pe cetăţeni, sugerând că acest lucru s-a reflectat în rezultatele alegerilor din Germania.

AfD a obţinut un scor record de 43,8% la scrutinul de duminică, fiind la un pas de a atinge majoritatea absolută, aminteşte dpa.